Suchen und Finden

Titel

Autor

Inhaltsverzeichnis

Nur ebooks mit Firmenlizenz anzeigen:

 

Marlene, radiografia unei drame - Jurnal al supraviețuirii mele ca insoțitor al unei victime de cancer uterin

Marlene, radiografia unei drame - Jurnal al supraviețuirii mele ca insoțitor al unei victime de cancer uterin

Adrian Catana, Olivier Rebiere

 

Verlag Rebiere, 2019

ISBN 6610000160389 , 115 Seiten

Format ePUB

Kopierschutz DRM

Geräte

2,99 EUR

Mehr zum Inhalt

Marlene, radiografia unei drame - Jurnal al supraviețuirii mele ca insoțitor al unei victime de cancer uterin


 

Viața ne 'joacă feste' de multe ori și nu înțelegem decât mult mai târziu (și adesea prea târziu) fragmente din mesajele pe care ni le transmisese mai devreme în existența noastră. Trebuie sa învățăm întotdeauna din experiențele, chiar nefericite, ale altora...

Această carte este mult mai mult decât o mărturie emoționantă a unei drame trăite in doi, în intimitatea cuplului agresat de o astfel de experiență, a unei pierderi de neînlocuit, a unui gest eliberator pentru a consemna în scris totul, o experiență traumatizantă atât pentru victima de cancer cât și pentru însoțitorul ei, dar este mai presus de toate un semnal de alarmă adresat femeilor, părinților fetelor, soților și apropiaților care nu doresc să trăiască un astfel de coșmar. Căci într-adevăr, boala care a luat-o într-un timp atât de scurt pe Marlene poate fi tratată dacă este detectată în stadiile ei timpurii. Un control regulat și un test foarte simplu permit constatarea din timp a celulelor pre-canceroase și tratarea lor rapida.

Și permit de a continua ... să trăiască.

Este important de știut că această boală, cancerul uterin este al doilea cancer cel mai frecvent la femeile din întreaga lume și poate fi ușor de evitat.

Prin această cronică sinceră și tristă în care simțul umorului nu lipsește, Adi a vrut să lase un omagiu unic soției sale, să-i facă un cadou ce depășește timpul și spațiul, arătându-i dragostea  profundă, dar în același timp încercând să cruțe viața altor femei și anturajul lor de a trăi astfel de drame. În opinia mea, cea mai frumoasă lecție de umanitate și dragoste care poate fi dată într-o asemenea experiență îndoliată.

Este același demers profilactic si de evitare a unei astfel de boli, de a da o șansa vieții și dragostei care m-a determinat să concep micul carnet « Mon carnet féminin intime » (publicat în mai multe limbi), care ar putea să vă ajute dacă sunteți o femeie să nu uitați să aveți grijă de voi înșivă. Și dacă aveți o fată, acest carnet vă va ajuta să o învățați importanța acestui demers și să-i creați reflexe sănătoase care să-i salveze viața.

În ziua de astăzi, Adrian este în continuare plin de umor și de idei inovatoare (ca de exemplu scrierea altor cărți pentru a-și împărtăși experiențele pe care le vom publica în scurt timp), în ciuda acestei tragedii, în urma căreia s-a născut această carte care se vrea a fi o cronică, o mărturie brută, clară și... inspirantă în confruntarea cu adversitatea implacabilă. El a ales o atitudine pozitivă, constructivă până la capăt. A supraviețuit, după cum veți putea face acest lucru dacă, din nenorocire sau neglijență, vă veți găsi în această situație groaznică. Sunt convinsă de aceasta: 'nu putem alege întotdeauna evenimentele din viața noastră, dar putem alege mereu atitudinea noastră în fața lor'.

Și aceasta ar trebui să rețineți: ca însoțitor a unei victime de cancer, nu trebuie să vă descurajați, trebuie sa forjați în voi înșivă această reziliență care va umaniza și transcenda boala, chiar ca ultimă aventură de cuplu. Veți putea astfel să dați dovada cea mai profundă de iubire, cea mai umană, cea mai frumoasă: cea care consistă în a adăuga în mod inutil  nefericirea voastră la suferința celuilalt, pentru a-l ajuta de-adevăratelea din inimă, din străfundul sufletului.

În speranța că mesajul său și strigătul său de disperare va fi mai bine auzit, 


Cristina & Olivier Rebière